Un ficat bun înseamnă o piele bună. Sauna cu ozon este alegerea ideală!
De la această replică a doamnei doctor Georgeta Vertan, medic Medicină Generală, specialist SCENAR, OZONOTERAPIE în cadrul Clinicii Eliade, am început discuția despre tratamentul cu ozon. Am vorbit despre insuflațiile cu ozon, despre sauna cu ozon, per total despre beneficiile pe care le aduce organismului nostru, ozonul.
”Ozonul nu e un tratament, nu este un medicament. Organismul îl cunoaște, în corpul nostru există ozon. El nu este alergen și ajută organismul să o pornească pe calea cea mai bună. El acționează până la cea mai mică celulă și poate fi considerat a fi o terapie pentru întregul organism ”.
Ozonul acționează la nivelul întregului organism, atât în plan fizic, cât și în plan psihic
Ozonul este cunoscut și folosit de multă vreme în străinătate, însă la noi abia acum a ajuns să fie folosit. Sauna cu ozon este o terapie cu rezultate excelente atât din punctul de vedere al sănătății, cât și din punctual de vedere al frumuseții.
”Dacă vrei să ai parte de sănătate prin metode naturale și fără bătăi de cap, atunci sauna cu ozon, insuflația rectală sau insuflația vaginală, sunt fără doar și poate, metodele cele mai simple”, explică dr. Georgeta Vertan.
Sauna cu ozon – este o saună umedă, unde pacienta sau pacientul poate să stea liniștit/liniștită, să citească, să se relaxeze și se bucură de toate beneficiile ozonului. Substanță cunoscută de către organism, ozonul are beneficii fantastice la nivelul pielii (s-a demomstrat că după terapie, timp de 7 ore pacienta/pacientul are piele de bebeluș), la nivelul circulații.
Beneficii:
1. Schimbă textura pielii, culoarea, sudorația, elimină toxinele din piele.
2. Repară pereții vaselor de sânge, conducând în mod direct la o mai bună circulație.
3. Tratează cu succes insuficiența venoasă, diabetul.
4. Ajută în procesul de slăbire
5. Poate ataca zone specifice – fese, sâni, zone vinete, erupții, eczemă, acnee – cu ajutorul unor cupe care, fixate pe zona cu probleme, concentrează întreaga cantitate de ozon și grăbește procesul de vindecare.
6. Tratează contracturile muscular
7. Reduce ridurile
Sauna cu ozon se poate face 1, 2 pe săptămână. La început, însă, se poate face în fiecare zi, după care, pentru menținere, se păstrează o ședință pe săptămână.
Insuflația rectală ca și cea vaginală are același efect ca și sauna… ”Detoxifică ficatul despre care știm, bineînțeles, că este scutul nostru. Noi acolo băgăm și mâncare și emoții și gânduri… Un ficat bun înseamnă o piele bună, pentru cine nu știe!”
Insuflația rectală se face de trei ori pe săptămână – 10 ședințe, după care se scade treptat.
Beneficii:
1. Reduce durerile de cap
2. Oprește procesul de îngrășare
3. Reduce semnele de gastrită
4. Reduce durerile de picioare
Injecțiile subcutanate, efectuate în zonele cu țesut adipos depus, ajută în procedul de slăbire, reduce celulita, dar și aspectul cicatricilor vicioase, cheloide și, în același timp, schimbă vizibil metabolismul.
Pentru programari :
+4 0374 48 88 88
+4 0748 01 11 11
„ALEGE CONSTIENT!”