Durerea de șold reprezintă o afecțiune obișnuită tratată de către osteopati. Cauzele acestei dureri pot fi de natură musculară, articulară, se poate datora ciclului menstrual sau unor probleme de natură neurologică.
Trasaturi ale durerii de șold
- durere la nivel inghinal, la nivelul feselor sau în zona internă a coapsei.
- durere asociată zgomotelor ce apar la nivel inghinal
- durere care se amplifică la urcatul pe scări, cu ocazia mersului pe jos și la retracție abdominală/expir
- rigiditate în articulația șoldului atunci când se efectuează miscari de flexie-extensie sau rotatii
- dureri la nivelul oricăreia dintre aceste zone, în timpul sau după perioada de graviditate.
Cauzele durerilor de șold
Există o serie de cauze ale durerii de șold iar acestea pot fi identificate de către medicul osteopat
Cauze de natura musculara:
- durerile pot să apară ca urmare a scurtarii, tensionarii sau o suprasolicitării unui mușchi de la nivelul șoldului sau o a articulației însăși
Cauze de natura articulara
- durerea are drept cauză osteoartrita, uzura sau ruperea la nivelul articulației șoldului. Este necesar să știți că practicianul osteopat nu poate vindeca artrita iar tratamentul acesteia depinde de gravitatea uzurii sau a ruperii. Practicianul osteopat poate ajuta la reducerea simptomelor specifice articulației de șold artritice si la imbunatatirea starii generale
Traumatismele la nivelul șoldului
- Aparitia durerilor poate fi uneori rezultatul unui traumatism. Ele pot sa apara in zona articulatiei soldului si pot avea legătură cu modul în care vă mișcați, stați în picioare sau efectuați mișcări care au legătură cu zona șoldului.
Sarcina și aspectele hormonale
- în timpul sarcinii este secretat un hormon (relaxin) care asigură sporirea laxității ligamentelor pelviene, astfel încât bebelușul să poată să parcurgă mai repede această zonă cu ocazia nașterii. Totuși, relaxinul confera laxitate tuturor ligamentelor, inclusiv celor ale pelvisului care, uneori, produce o destabilizare a șoldului.
Cum poate ajuta osteopatia in cazul durerilor de șold
Osteopatia poate avea efecte semnificative în tratarea durerilor de șold deși acestea depind de cauza care le declanșează și de gradul de deteriorare al soldului.
Osteopatul va investiga pacientul în perspectivă integrativă urmărind nu doar simptomele ci căutând calea optima de acțiune pentru a elimina cauza.
Cheia succesului unui tratament consta în punerea în mișcarea, cu blândețe, a articulației șoldului, urmarindu-se prin aceasta întinderea țesuturilor moi și asigurarea difuzării lichidului sinovial (lubrifiantul natural al încheieturilor) pe toată suprafața articulației. In această situație, osteopatul poate folosi un punct declanșator, terapia fasciala, viscerală și craniosacrală. Utilizarea unor metode de vizualizare imagistică cu ajutorul razelor x sau alte testări sunt, uneori, necesare pentru stabilirea diagnosticului correct. In asemenea situatie, osteopatul va va indruma catre medicul dumneavoastra de families au un alt specialist.
Pentru programari:
Clinica Eliade
„ALEGE CONSTIENT”
Leave a Comment:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.