+4 0748 01 11 11
Image Alt

Pilates reformer

  /    /  Pilates reformer

Rehab Reformer, în mod îndreptăţit, este cel mai renumit echipament din gama Pilates. Acest echipament, chiar de la prima vedere, creează o impresie foarte puternică, iar, dacă este folosit în mod constant, transformarea pe care o aduce în corp este şi mai puternică.

Una dintre calitățile de excepție ale aparatului este versatilitatea.

Exercițiile pot fi practicate din poziția întins la orizontală, din şezut, din poziţia în picioare, pot fi trase benzile elastice, pot fi făcute exerciţii de împingere cu picioarele, de ridicare pe suportul pentru tălpi sau pe opritoarele de umeri, pot fi utilizate accesorii suplimentare, se poate lucra din poziţia culcat pe spate sau pe burtă, pe laterale şi se pot face foarte multe combinaţii de exerciţii.

Cu toate acestea, puțini știu că Rehab Reformer-ul se utilizează tot mai mult într-un alt domeniu – cel al refacerii în urma leziunilor.

Multe traumatisme se datorează dezechilibrelor musculare. Există multe cauze ale acestor dezechilibre: postura vicioasă, modul în care mergem, în care ne aplecăm, ne aşezăm, ne întindem la orizontală sau modul în care facem exerciţiile fizice.

Rehab Reformer promovează antrenarea musculaturii în mod echilibrat, la nivelul întregului corp prin întărirea “miezului” sau “core”-ului. Această parte centrală – “miezul”, reprezintă musculatura abdominală profundă, simultan cu musculatura paravertebrală, în special cea lombară.

Rehab Reformer pune, totodată, accent pe alinierea dintre coloana vertebrală şi zona pelviană, aliniere care are un rol fundamental în reglarea modului în care ne mişcăm, astfel încât să ne mişcăm cât mai echilibrat şi să evităm să ne provocăm traumatisme.

OSTEOPATIA ȘI REHAB REFORMER-UL: O FORMĂ FLEXIBILĂ DE REFACERE

Este foarte important să vizitezi un osteopat, nu doar pentru tratament, dar mai ales pentru prevenţie. Însă, în momentul în care pacientul termină şedinţa de tratament şi imediat foloseşte Reformer-ul, rezultatele sunt net superioare.

Avantajul major este dat de faptul că în urma tratamentului osteopat, corpul este aliniat din punct de vedere biomecanic, este dat un “restart” întregului sistem.

Un alt mare avantaj care merită menţionat este acela că utilizarea Rehab Reformer-ului face ca, prin performarea exerciţiilor, corpul să fie scos de sub incidenţa gravitaţiei.

Un alt beneficiu constă în faptul că asigură un grad net superior de flexibilitate în comparaţie cu cele mai multe dintre metodele convenţionale ale terapiilor fizice. Explicaţia este că exercitiile performate pe Reformer pot fi adaptate pentru fiecare persoană, ceea ce le face extrem de eficiente. Se poate face o gradare, de la exerciţii de bază, până la exerciţii avansate, în funcţie de nevoia de progres a pacientului sau de severitatea leziunii.

CARE SUNT BENEFICIILE UTILIZĂRII REHAB PERFORMER-ULUI?

Aparatul Reformer oferă toate beneficiile metodei Pilates, inclusiv creșterea forţei la nivel general, a flexibilităţii, a coordonării şi a echilibrului. Toate acestea conduc, la rândul lor, la o îmbunătățire a vieţii de zi cu zi, reflectată printr-o postură corporală mai bună, mişcări mai graţioase şi eficiente şi, pentru cei mai multi pacienţi, reducerea semnificativă a durerilor datorate unor dezechilibre fizice, precum durerile de spate.

REHAB REFORMER FIT

Rehab Reformer reprezintă un echipament inovator cu ajutorul căruia se execută un antrenament complex, inedit și, mai ales, foarte eficient. Ședințele sunt individuale si personalizte, antrenamentul fiind creat special pentru fiecare persoană și susținut în permanență de un instructor.

Pe lângă exercițiile inventate de Joseph Pilates la saltea, acesta a inventat și aparate cu arcuri, scripeți și bări cu ajutorul căruia să se realizeze exercițiile. Așa a luat naștere Rehab Reformer.

Rehab Reformer se adresează persoanelor care doresc să își întărească și tonifieze musculatura abdomenului și a spatelui, dar și să obțină o aliniere posturală corectă.

Atât echipamentul, cât și exercițiile pot fi modificate și adaptate, ceea ce îl face perfect pentru cei care vor să piardă în greutate, doresc să se tonifieze, să se recupereze după o accidentare sau pentru cei care caută un antrenament low-impact full body workout care este eficient, dar blând asupra articulațiilor.

Reformerul oferă o gamă completă de mișcare, ceea ce este excelent pentru creșterea flexibilității și în același timp al forței musculare.

Beneficii:

  • mușchi mai puternici și mai flexibili, dar și o mai bună mobilitate a articulațiilor
  • îmbunătățirea posturii, odată cu ameliorarea durerii asociate cu dezechilibre fizice
  • procentul de țesut adipos din organism se reduce, masa musculară crește, astfel crește și numărul de calorii arse
  • abdomen plat și spate puternic și tonifiat
  • brațe, fese și coapse tonifiate
  • flexibilitate și control asupra corpului

Este un aparat foarte eficient și destul de puțin cunoscut pe piața din România, însă este folosit cu mare succes în mai toate cabinetele de osteopatie din Europa. Acest aparat are două mari avantaje. Primul mare avantaj este acela că, prin structura sau prin forma și așezarea lui în spațiu, este scoasă gravitația de la nivelul coloanei, ceea ce este foarte important, în special în cazul persoanelor cu afecțiuni discale. Celălalt mare avantaj este versatilitatea, care permite antrenarea sau utilizarea relativ a tuturor grupelor musculare, în funcție de poziționarea fizică pe această placă.

Se adresează persoanelor care doresc să își întărească și tonifieze musculatura abdomenului și a spatelui, dar și să obțină o aliniere posturală corectă.

Aceste contraindicații sunt date în mod special de afecțiunile acute și hiperacute. Adică: dacă un pacient va veni cu o hernie de disc sau cu protruzie într-o fază dureroasă sau foarte dureroasă, în niciun caz nu va folosi Reformer-ul, nici măcar după primul tratament de osteopatie, fiind un dispozitiv care ajută mai mult în prevenție, dar și în recuperare.

Ultimele articole

Articole recomandate

1
  • Item added to cart
1
Coșul tău
Pachet Paste Family
Price: 720,00 lei
- +
720,00 lei